Prin referințele evidente, unele mărturisite de Alex Turner, altele intuite de critici, noul Tranquility Base Hotel & Casino al celor de la Arctic Monkeys pare un album tribut adus genurilor chamber pop sau soft rock.

Love it or hate it, al șaselea disc al băieților din Sheffield e cel puțin intrigant când vine vorba despre influențe, iar cea mai evidentă este cea a lui Serge Gainsbourg a albumului său din 1971, despre care Alex Turner spune că l-a tot ascultat în ultima vreme și că a vrut să sune puțin ca acolo. Acesta și celelalte, în ordine cronologică…

Pet Sounds (1966), de The Beach Boys // Al unsprezecelea disc, scris de Brian Wilson cu intenția declarată de a realiza cel mai bun album rock din istorie, a fost unul nonconformist, folosind instrumente neprietenoase până atunci cu genul, de la clavecin, flaut sau Electro-Theremin până la clopoței de bicicletă sau cutii de Coca-Cola. Influența compozițiilor de pe Pet Sounds se mai poate observa și la Mark Ronson, Tame Impala și așa mai departe.

//

Histoire de Melody Nelson (1971), de Serge Gainsbourg // Produs de Jean-Claude Desmarty, albumul concept al francezului se remarcă prin explorările în zone precum funk și spoken word, cât și prin aranjamentele corale și pentru instrumente cu coarde realizate de Jean-Claude Vannier. E considerat de mulți critici ca fiind cel mai complet și puternic album al lui Gainsbourg.

//

Death of a Ladies’ Man (1977), de Leonard Cohen // Albumul produs și scris în aproximativ o lună în casa nonconformistului și controversatului Phil Spector e una dintre cele mai ușor de recunoscut influențe pentru Turner & Co., prin tags precum fluxul conștiinței, reverb, vibrafon, nuanțe classic rock și gospel (celor de la Arctic Monkeys le lipsește, ce-i drept, saxofonul).

//

Escapology (2002), de Robbie Williams // Poate părea o exagerare, dar măcar din două motive albumul ăsta (dar și alte cântece ici-colo ale britanicului) are cum să te satisfacă și să umple același borcan chamber pop („Something Beautiful”) și mai ales fluxul conștiinței („Me and My Monkeyˮ).

//

Turn Blue (2014), de The Black Keys // Deși evident tributar blues și soul, discul duoului american are nuanțe psihedelice și funk pronunțate – poate tocmai de aceea rămâne cel mai complex al lor. Chiar și coperta albumului pare un tablou pop-art de agățat în lobby-ul hotelului lui Turner (de fapt, știm bine cu toții cât de influenți au fost The Black Keys pentru AM).

Subscribe To Control Newsletter

Join our mailing list to receive the latest news from Control and be the first to find about our new events,

You have successfully subscribed to Control Newsletter

Share This