Am stat cu Chrysta Bell la un chat despre David Lynch, Gregorian Bivolaru, Maria Callas, familia Ewing, Jet Lee, Stephen O’Malley, propuneri indecente și coșciuge de catifea. 

Știu că faci meditație transcendentală… În România chestia asta e dezvoltată destul de bine de Mișcarea de Integrare Spirituală în Absolut, care organizează întâlniri anuale în care mii de oameni fac niște spirale colosale, dar oamenii care nu au treabă cu asta nu văd prea bine ce se întâmplă… Poate din cauza liderului Gregorian Bivolaru care făcea orgii, ritualuri cu urină și alte nebunii.

Of, ce păcat… Sună destul de minunat! Suntem toți diferite expresii ale imperfecțiunii, unele mai scârboase decat altele poate, dar astea sunt doar judecăți ale realității. Însă e trist, pentru că și dacă te iei după titlu – M I S A, sună superb, mă bag! Păcat că are o reputație proastă. Nu cunosc istoria meditației transcendentale și cum e privită ea în diferite culturi, știu doar despre experiența mea… Am aflat de asta prin David [Lynch], care este un om foarte calm, creativ și foarte productiv. Și când vezi un om cu astfel de calități care te inspiră și știi că face așa ceva, e normal să zici “vreau și eu, vă rog!” Ce ceai bei?” “Ai niște brațe minunate, ridici greutăți?” Vrei să știi ce fac oamenii care au chestiile pe care le dorești, și cum David e extrem de creativ și și-a construit viața în jurul artei și a facilitat această artă pentru familia lui și pentru meditație, am zis că vreau și eu aceleași lucruri. Meditația este pentru mine o unealtă cu care să creez pace și fericire, este o tehnică mentală specială și unică (nu e însă ca și cum as fi incercat prea multe), însă asta funcționează pentru mine și îmi place mult să vorbesc despre asta.

Necesită muncă?

Nu, e fara muncă! Stai jos și mentorul tău iți dă o mantră. Cuvântul pe care mentora mea l-a folosit acum mulți ani când am învățat a fost “inocent”: “a aduce aceasta mantră cu inocență” este un fel de cuvânt vibrațional sanscrit. Și stai cu el 20 de minute, iar dacă dispare îl aduci încetișor înapoi, și dispare iar, îl aduci iar înapoi… E cel mai ușor lucru pe care l-am făcut vreodată și cu cel mai pozitiv efect.

Am văzut că ai cântat în Napoli și te-ai conectat la Maria Callas…

Da… N-am zis asta ca să mă compar în vreun fel cu ea, dar anumite femei sunt foarte importante pentru mine și vreau să reprezint aceste calități feminine foarte sofisticate pe care aceste artiste extraordinare le-au avut și le au. Nu vreau să mă limitez și să spun că “nu pot” sau că “nu sunt”, dar nici să mă fac că aș fi la acelasi nivel, vreau să mă conectez la aceste entități ca la niște sfinte ale muzicii, să mă infuzez cu energia lor, cultura, istoria si vitalitatea artei lor. Să fiu ca un recipient deschis: “Intrați, intrați”!

Știi muziciene românce? Te-ai conectat la cineva când ai cântat aici?

Nu știu muzică românească, dar aș vrea să fiu educată în acest sens.

Una din cele mai puternice energii pe aici vine din muzica țigănească… Știu că ai cântat și tu.

Da, în trecut am cântat și m-am conectat la muzică care a fost extrasă din muzica românească, printr-un stil pe care îl iubesc, al lui Django Reinhardt. M-am numit mereu The Gipsy Siren, sunt o nomadă, tot timpul în mișcare. Animalul meu totem este măgarul, car peste tot tot felul de căcaturi după mine, trag de chitară și de bagaje, și nu e ca și cum oamenii nu ar vrea să mă ajute cu ele, dar nu cred că e cazul, ăsta e destinul meu, să trag de lucruri după mine.

Chrysta BellL-ai pomenit pe David Lynch mai devreme… Eu am vazut Twin Peaks atunci când a apărut, aveam 7-8 ani și deși toți prietenii mei l-au revăzut, unii de câteva ori, eu nu am facut asta încă, dar mi-a plăcut mult și mi-l amintesc încă bine. Tu l-ai văzut atunci?

Ce tare ca ți-l mai amintesti! Și eu l-am văzut atunci, dar era mult mai sofisticat decât puteam eu să înțeleg la vremea aia. Ce m-a impresionat au fost muzica și vizualul, iar aceste două chestii au trezit ceva în mine, ceva ce nu mai fusese trezit niciodată. Eram o creatură mică ce facea “U-HUHUHUUUUU! CE SE ÎNTÂMPLĂ ÎN MINE?!”, și deși era mult peste căpșorul meu, l-am simțit. Iar melodia de generic m-a impresionat profund.

Da, și eu mi-am cumpărat caseta cu soundtrack-ul și-o ascultam zilnic… Încă o am.

Într-o zi când înregistram în studio cu David, a venit Angelo Badalamenti, și deși îl cunoșteam pe David de mulți ani, nu îi spusesem niciodată cât de mult însemnase muzica aia pentru mine în copilarie. Așa că le-am spus amândurora în același timp, deși eram coplesită și super stânjenită. Erau amândoi acolo, trebuia să le zic! Iți dai seama că auziseră asta de o mie de ori, dar s-au comportat de parcă o auzeau prima oară, cu bucurie și bunatate, și mi-au mulțumit amândoi, foarte modești. Deci mi-am făcut momentul de fana, și plângeam, și eram like Oh, God! Ce să zic, a fost blană!

Și dup-aia când ai văzut serialul următoarea oară?

L-am văzut abia după ce mi-a zis David să joc în el!

Poate-atunci când îmi zice și mie mă uit și eu.

Fiind atât de influent pentru realitatea mea, nu m-am uitat multă vreme la filmele lui pentru că opera lui e atât de puternică, am vrut să mă extrag cumva, nu am vrut să dispar în persoana lui. E foarte ușor sa fii absorbit. Facem muzică împreună, e unul din prietenii mei cei mai buni, mă consiliază, mă uit și la filmele lui, dar vreau să am autonomie, să am personalitatea mea artistică, să nu ma pierd… Deși dacă e să te pierzi în cineva, recomand ca acela să fie David! Însă până la urmă am decis să mă uit la filmele lui ca să pot vorbi cu el despre ele, să avem și această referință comună. Lui nu îi pasă, dar mi s-a părut OK pentru mine, ca prieten. M-am uitat prima oarî la Blue Velvet acum doi ani, și i-am zis: David, ce film mișto, bravo! Sau Eraserhead, Wow! Ce tare ești! Însă am știut mereu că vreau să revăd Twin Peaks, și când m-am uitat, m-a rupt. Erau toate memoriile alea pe care le aveam de când eram mică și nu le puteam formula. Revazându-l îmi dau seama că e cosmic și vizionar și dreamy, atât de diferit: înțeleg și eu de ce le-a plăcut oamenilor atât de tare!

La noi în aceeași perioadă cu Twin Peaks, cel mai mare hit era Dallas, îl știi?

Sunt din Texas, normal că-l știu!

De-aia te și întreb! Aici pleca trenul mai târziu din gară ca să vadă toată lumea episodul din Dallas, cam atât de șmecher era.

Wow, cât de tare! Te prinzi de cultură… Acum îmi dau seama de ce oamenii se gândesc la Texas în felul în care o fac… Știi ce zic!

Da, da. Și ce, nu e așa în Texas?

Eu n-am văzut decât puțin din Dallas, dar îmi imaginez că e cu dolari, petrol, totul grandios, femei cu parul mare, dramatism… Deci da, e exact așa! Bine, unele părți. Am la rândul meu unele din chestiile astea în mine, sunt o fată de Texas!

Ai pistol?

Nu am nici o armă.

Și te numești fată de Texas?!

Ei, am alte chestii de Texas… Texas-ul e imens și are un cer nesfârsit, asta e foarte special pentru mine la Texas. Chestia mea preferată e să conduc noaptea sub cerul albastru și luna uriasă pe sosele infinite. Asta e fericirea.

Am auzit ca nu-ti place soarele, ca esti pasare de noapte… Nici mie nu-mi place.

Da, știu ce zici, îmi modifică puțin personalitatea. Mulți oameni din viața mea iubesc lumina, merg la plajă, fac surf. Și mie îmi place la plajă, dar doar la răsărit și la apus, altfel mă înroșesc. Am un prieten care îmi spune că trebuie să fac pace cu sistemul stelar, că am venit aici din altă galaxie și încă trebuie să intru în flow-ul sitemului solar. Încă nu-mi iese, dar încerc să mă bucur de puțină lumină în fiecare zi. Dar ceea ce iubesc cu adevărat e lumina lunii și noaptea și să dorm ziua.

Everything is bigger in Texas… De ce ai plecat din Texas?

Nu m-am gândit niciodată să stau acolo, traiectoria mea este diferită față de ceea ce are Texas-ul de oferit. M-am dus în Austin să fac muzică, pentru că are cea mai cosmopolită scenă din Texas, însă muzicienii de acolo numesc Austin “coșciugul de catifea”. Poți să trăiești ca muzician, poți să te descurci, poți să fii cel mai tare în Austin, însă nimeni nu va ști de tine în afară, iar ideea mea n-a fost niciodată să fiu un pește mare într-o baltă mică. Oricum, Austin nu era pe felia mea artistică, așa că într-un fel a fost o plecare forțata. M-am mutat întîi în LA și am trăit pe coasta oceanului. În perioada aia mă vindecam după un divorț. Apoi m-am întors scurt în Austin și de-acolo am migrat spre Bay Area, San Francisco și Oakland, unde trăiesc acum. Însă cred că trebuie să mă mut în LA. Sunt în acel punct al carierei în care dacă intri în horă, trebuie să joci.

Chrysta Bell

Mi s-a parut amuzant când am văzut că ai colaborat și cu Stephen O’Malley șI cu Jet Lee… Cu care ți-a plăcut mai mult?

Stephen e minunat, apare și pe ultimul meu album, totul este atât de ușor cu el! Cu Jet Lee a fost o experiență interesantă… Motivul pentru care am fost distribuită a fost că i s-a parut lui Sammo Hung (regizorul filmului) că arăt ca una din fiicele lui Quanah Parker, șeful de trib comanche – am jucat o femeie native americană. Faza e că eram cu 10 centimetri mai înaltă decât Jet Lee, și în mod evident albă. În America nu e deloc corect politic să pui o alba într-un rol de native americană, însă eu am primit acest rol pentru că de cele mai multe ori contează ce are regizorul în minte, și dacă satisfaci cerințele, obții rolul. Eu habar n-aveam la vremea aia cine e Jet Lee, iar când aveam o scenă împreună se aduceau niște lăzi de fructe pe care să stea, și totul a decurs foarte profesional cu el. Nu vreau să intru în prea multe detalii… Aveam 17 sau 18 ani, eram această ingenuă americană și am avut niște interacțiuni dubioase cu Sammo Hung. Am fost like “așa funcționează industria?!” Iar când nu am răspuns anumitor propuneri, rolul meu s-a diminuat radical, mi s-au sters scene întregi: “deci chiar așa funcționează”! Eram foarte tânără și nu știam să joc în jocul lor, dar ma bucur că nu am facut-o. Știi care e faza? Că dacă răspunzi la genul ăsta de chestii e posibil să nu primești rolul oricum.

Deci ai învățat ceva.

Am învățat o gramadă. Am învățat mai ales că în orice situație e mai bine să rămâi o fantezie. Chiar dacă crezi că poți să fii tot ce vrea altcineva să fii, nu afla niciodată, e pur și simplu mai bine să nu afli.

*Interviu realizat de Victor Stutz înaintea concertului  de anul trecut din Control.

*Chrysta Bell revine la Control joi, 16 noiembrie. Biletele sunt disponibile pe Eventbook.ro.

Event Facebook

Subscribe To Control Newsletter

Join our mailing list to receive the latest news from Control and be the first to find about our new events,

You have successfully subscribed to Control Newsletter

Share This