
Trupa canadiana Handsome Furs revine la Bucuresti pe 16 octombrie, cu un concert in clubul Control, o noua initiativa din seria Indie Nights Live, conceputa de OneDay. Alaturi de Handsome Furs vor mai concerta trupele bucurestene The Amsterdams si The Mono Jacks.
Handsome Furs este un duo electro-rock format in 2005 la Montreal de frontman-ul Wolf Parade, Dan Boeckner (voce, chitara, drum machine) si sotia sa, Alexei Perry (synth, drum machine). Trupa are la activ doua albume – Plague Park (2007) si Face Control (2009) – lansate de prestigioasa casa de discuri Sub Pop (Nirvana, CSS, Fleet Foxes).
Handsome Furs au la baza o etica nomada, calatoriile fiind atat izvorul de inspiratie pentru muzica lor, cat si scena perfecta pentru show-uri. Lansat in martie anul acesta, albumul Face Control oglindeste experientele avute de trupa in recentul turneu est-european, cu precadere in Rusia. in mai 2009, turneul Handsome Furs a inclus si Bucurestiul, despre care cei doi canadieni au impresii foarte placute.
"Tocmai am petrecut o saptamana la Bucuresti – se intampla atatea acolo, e incredibil. Este un oras cu totul neobisnuit, poate cel mai aglomerat din Europa, iar oamenii de acolo au foarte multa vointa, vor sa faca multe cu foarte putin, si asta ma inspira. in timpul sederii noastre acolo, am cunoscut multi artisti si muzicieni care aveau proiecte foarte interesante. Asta mi-a deschis ochii si m-a facut sa apreciez fiecare moment petrecut acolo. Bucurestiul are o atmosfera eclectica si interesanta si abia astept sa ma intorc acolo", marturiseste Dan Boeckner intr-un interviu acordat revistei americane L.A. Record, in luna iunie.
www.myspace.com/handsomefurs
The Amsterdams (power pop, Bucuresti) s-au format in 2007 si au debutat discografic in 2008, cu EP-ul Automatic. in mai 2009, a aparut albumul Adolessons, care include piese cunoscute publicului precum Taking Care Of Anna, Fireworks, sau primul extras pe single Chased By The Housewives, piesa pentru care s-a filmat si un videoclip. in aceasta toamna, trupa a sustinut doua concerte in Olanda, la Amsterdam si Utrecht, in cadrul seriei de evenimente bilunare The Blog Parties, care aduc in fata publicului trupe tinere din sfera indie. in prezent, The Amsterdams pregatesc piese noi si o sesiune de inregistrari in octombrie.
www.myspace.com/theamsterdams
The Mono Jacks (rock alternativ, Bucuresti) sunt Doru Trascau (voce, chitara), Florin Vasile (chitara, voce), Andrei Filip (bas) si Dorian Cazacu (tobe). Cunoscuta publicului drept noul proiect al lui Doru Trascau de la AB4, trupa a debutat anul trecut, la petrecerea de deschidere a clubului Control, a participat la festivalul Firefest si la ultima editie Underlondon.
www.myspace.com/TheMonoJacks
Concertul Handsome Furs la Bucuresti este un eveniment conceput si organizat de OneDay, cu sprijinul Control Club si a partenerilor media: 24fun.ro, Port.ro, Metropotam, Best Music, So Fresh si Yazee.
OneDay este o initiativa de extindere a circuitului muzical independent din Romania, un proiect independent si autofinantat de promovare a artistilor locali si internationali de pe scena indie. Proiectul s-a dezvoltat pana acum in doua directii: online, printr-un spatiu de upload (concept asemanator MySpace) unde sunt prezente astazi peste 70 de trupe romanesti, si prin realizarea compilatiei OneDay Mix, ajunsa anul acesta la a doua editie – o colectie de piese semnate de trupe nou-venite pe piata romaneasca, disponibila spre download gratuit pe site, si offline prin organizarea si promovarea de concerte live cu trupe autohtone si straine.
www.oneday.ro
Evenimentul incepe la ora 22:00.
Pretul unui bilet este 35 RON. Biletele se achizitioneaza in seara evenimentului, la intrarea in club.
Rezervari : Această adresă de e-mail este protejată de spamboţi; aveţi nevoie de activarea JavaScript-ului pentru a o vizualiza
EventList powered by schlu.net