EMail Imprimare

Those Dancing Days - un an de Control

02.10.2009

Un an de Control!!

Trupa suedeza Those Dancing Days marcheaza pe 2 octombrie implinirea unui an de Control Club

Clubul Control implineste un an. Un an in care nu doar ca si-a facut un nume printre cluburile bucurestene ci a dovedit si ca un club care promoveaza strict muzica indie si rock alternativ poate fi si un succes comercial. Cert e ca dupa un singur an de existenta, Control a ajuns sa insemne ceva important in viata foarte multor tineri bucuresteni.

Those Dancing Days

Asta s-a intamplat insa si pentru ca numele Control s-a impus in timp ca un spatiu de concerte foarte interesante. A fost pe de o parte locul in care au cantat pentru prima data in Romania dupa 30 de ani trupe legendare ale muzicii alternative precum Blurt si Legendary Pink Dots. Pe de alta parte, la Control au venit unele dintre cele mai interesante trupe ale noului val indie precum Prinzhorn Dance School, We Have Band, Post War Years, Rainbow Arabia sau Handsome Furs.

De aceea, noul sezon de concerte in Control va incepe pe 2 Octombrie cu formatia suedeza de indie pop Those Dancing Days.

Trupa, exclusiv feminina, s-a format in 2005, intr-o suburbie a Stockholm-ului, cand cele 5 componente inca erau la liceu. Numele trupei face referire la piesa “Dancing Days” a celor de la Led Zeppelin. Datorita pieselor indie pop extrem de “contagioase” si a versurilor interesante trupa a facut inca de la inceput valuri printre cunoscatorii genului din Suedia, iar in 2007 a trecut granita, aparand ca "Artist of the day" pe Spin.com. Imediat, Those Dancing Days a semnat cu o casa importanta de discuri, V2 Scandinavia, lansand si EP-ul omonim de debut, care le-a adus si recunoasterea internationala (trupa aparand printre altele la MTV2 si NewMusicalExpress). In 2008 a aparut si primul lor album, "In Our Space Hero Suits".

In deschidere vor canta The Mono Jacks si Blister Blue.

Warm-up-ul concertului va fi asigurat de Spatialu' iar after-party-ul de Rock DJ. In rest, dupa cum poate v-ati obisnuit, in partea din fata a clubului, Nek si Cliza, "rezidentii" clubului vor pune non-stop hituri indie si evergreen-uri alternative.

Evenimentul va incepe la ora 21. Clubul Control este situat in “centrul centrului” pe Strada Academiei nr.19 (intrarea prin Pasajul Victoriei, dinspre Facultatea de Arhitectura) la doua minute de mers pe jos de la statia de metrou Universitatii.

Biletele s-au pus in vanzare si costa 30 RON in cazul cumpararii in avans, online de pe Ticketpoint.ro sau din reteaua Diverta si de la club, si 40 RON la intrare, in seara evenimentului.

Parteneri media ai evenimentului sunt Radio Guerrilla, Feeder.ro, Hotnews.ro, Chestionabil.ro, MTV.ro, BestMusic.ro, OneDay.ro

Trackback(0)
Comentarii (0)add

busy