Select Page

Trupa japoneză care și-a luat, la propriu, lumea în cap, după ce a refuzat să cânte în cluburile de baștină, unde muzicienii trebuie să plătească pentru asta, Kikagaku Moyo a călătorit prin toată lumea, inclusiv la Lisabona, unde a compus noul lor album, Masana Temples, alături de producătorul & muzicianul Bruno Pernadas. Contemplativ orientali și/sau provocator psihedelici (dar și cu un stil aparte când vine vorba despre țoale, dacă ne luăm după Biblia de stil GQ), japonezii au reușit să țină în viață, deși în ultima vreme locuiesc pe continente diferite, unul dintre proiectele inedite ale scenei. Iată trei cântece în acest sens.

Zo No Senaka

Primul album autointitulat al japonezilor a apărut în 2013, o colecție cu cinci cântece precise în execuție & stridente datorită adăugirilor exotice la psy-rock: krautrock, ragas indian, sitar sau theremin. „Zo No Senaka”, în vârstă de aproape șapte minute, pornește adolescentin & febril, apoi face o schimbare de ritm cca. minutul cinci, chitara devine spumoasă, iar o voce feminină propăvăduiește ceva în limba spaniolă.

Silver Owl

Trei ani mai târziu apărea discul House in the Tall Grass, chiar la proaspăta lor casă de discuri, Guruguru Brain (al cărui portofoliu îl recomand), iar cântecul acesta e unul dintre cele mai bune exemple când vine vorba despre versatilitatea japonezilor de a jongla între ordine și haos, liniște și zgomot.

Dripping Sun

Al patrulea lor album, scos anul trecut, a fost scris pe mai multe continente și înregistrat la Lisabona în timpul verii, iar titlul Masana Temples conține acel cuvînt inventat de trupă, care înseamnă ceva între nomad și transnațional. Ascultăm al doilea cântec, pys-rock piperat cu surf & jazz și cu senzații de data asta tropicale.

//

Kikagaku Moyo ajung la noi Vineri, 17 Mai.
RSVP / Tickets

Share This