În Noiembrie, anul trecut, Julien Bracht și Markus Nikolaus au sedus o sală aproape plină cu muzicile lor la granița dintre dream pop și post-punk, dar și cu o prezență intimă & oarecum familiară. Recapitulăm trei cântece care ne conving să spunem asta.

Warsaw Street

Acum doi ani, băieții scoteau albumul de debut, Hymns to the Night. Au urmat cântări peste tot în Germania, cât mai ales în deschiderea turneului european al celor de la Alt-J, ajungând astfel la festivalurile mari de pe continent. De-acolo ascultăm o baladă subtilă, copleșitoare, dinspre Echo & The Bunnymen până spre, mai nou, The Big Pink sau poate chiar The Horrors.

Love Is Not An Empire

Anul ăsta, cei doi ne-au surprins plăcut cu un EP care virează către spații largi, mai puțin anxioase. Pe acest cântec care dă numele discului auzim riff-uri uscate de chitară, plus acel reverb voluminos, melancolic, tobe cordiale, o voce matură care vorbește despre libertate, orice ar însemna aceasta: „We’ll disappear forever too / It must be fate of wanting you / People are lovers / Only of themselves.”

Smile In the Air

Dacă Bruce Springsteen și David Gray ar fi făcut un cântec împreună, poate că n-ar fi sunat departe de al treilea cântec de pe EP-ul mai sus amintit. Romantic fără să fie patetic, cu un solo de chitară cum se aude dintr-un pick-up truck pe o autostradă din Tennessee (chiar dacă aceste cântece noi au fost compuse în timpul unei șederi de patru luni în Spania și Maroc) și atât cât trebuie de apăsat în voce cât să ascundă mai mult decât pare la prima vedere.

//

Lea Porcelain se întorc la noi Joi, 24 Octombrie.
RSVP / Bilete

Subscribe To Control Newsletter

Join our mailing list to receive the latest news from Control and be the first to find about our new events,

You have successfully subscribed to Control Newsletter

Share This