Select Page

Proiectul mai mult sau mai puțin darkwave al californianului Luis Vasquez face parte dintr-o generație deosebită a curentului, alături de nume precum Zola Jesus, Esben and the Witch sau Cold Cave. Ascultăm trei cântece importante.

Breathe the Fire

Al doilea single al trupei americane, scos în 2010 la Captured Tracks, alături de „Phantoms”, a surprins & sedus datorită siluetei motorik, chitării simple & eficient nostalgice și a unei voci discret fantomatice.

Wasting

Cinci ani mai târziu apărea al treilea album al proiectului, Deeper, la aceeași casă de discuri, iar unul dintre cântecele memorabile, un omagiu erei synth-pop și new wave cca. Depeche Mode, este unul despre care Vasquez spune că a fost scris la Berlin, într-o perioadă când se simțea „pierdut” și reprezintă acceptarea vieții, atât cu bune, cât și cu rele.

It Kills

„Stay inside a storm / And linger in the clouds / Stuck inside of me / There’s no way out”. Așa începe unul dintre cântecele proaspătului Criminal, album scos anul trecut la Sacred Bones Records, „a desperate attempt to find relief by both confessing to my wrongdoings and by blaming others for their wrongdoings that have affected me”, dacă ne luăm iarăși după spusele lui Vasquez. Industrial claustrofobă și expansivă în synth-uri, „It Kills” e una dintre cele remarcabile ale discului.

//

The Soft Moon ajunge la noi Sâmbătă, 4 Mai. Mai multe detalii pe pagina de Facebook.

Share This