Proiectul neozeelandezei Chelsea Nikkel, deși aparent inofensiv & prietenos, e mai degrabă dulce-acrișor, tragicomic și melodramatic. Am ales trei cântece pe care le vei ține minte.

„Machines of Loving Grace” // Prima piesă de pe primul album, Lil’ Golden Book, e și o excepție – hidratat cu synth retrofuturist (space pop?) într-un intro generos și poate cea mai subtilă în mesaj socio-politic: „Even though we sometimes fight, We both know we’ll be alright, Slumber parties late at night”. Bașca, finalul e abundent și chiar putem spune agresiv pentru stilul ei dominant baroc și dulceag/ironic.

//

„Too Many People” // O altă melodie care face cu ochiul către synthpop și, de data asta, chillwave (se aude, Keep Shelly in Athens?), de pe albumul The Great Cybernetic Depression scos în 2015, poate și cea mai dreamy și în același timp „supărată”: They run and run, And they just don’t know, They don’t know what to do, They live their lives, Wasting time, They haven’t got a clue”. Un exercițiu de contrast, sensibil la suprafață, arid în profunzime.

//

„I Love My Boyfriend” // Poate cea mai definitorie piesă a stilului ei: instrumente și aranjamente, voce și cuvinte-cheie care aduc aminte de perioada naivă a anilor ’50 (boyfriend, good to me, heart, love), dar și o sprânceană ridicată către Lana del Rey. Totul bine și frumos până aici, doar că tre’ scanat cu un instrument de măsură al sarcasmului: Chelsea rămâne fidelă partenerului de viață, deși e îndrăgostită de alt bărbat, iar pe de altă parte e convinsă că el e alesul pentru a întemeia o familie: „He is good to me, he’s a good man, He takes care of me when I need aid, He’s the one I want to have children with”. Ah, dulce iluzie.

//

Princess Chelsea ajunge la noi Vineri, 21 septembrie. Mai multe detalii pe pagina de Facebook.

Share This