Prospături: rock psihedelic de la inegalabilii The Flaming Lips, electro-folk de la Hundred Waters, new wave de la Franz Ferdinand, ceva mai mult decât techno de la Jon Hopkins și synth-pop de la Xiu Xiu & Mitski.

„The Story Of Yum Yum and Dragon”, de The Flaming Lips (foto)

Psihedelicii din Oklahoma au mai făcutc o glumiță la granița dintre muzică și celelalte plăceri de pe lumea asta și au scos cu ocazia Record Store Day o bere împreună cu Dogfish Head Alehouse, cât și un vinil cu două piese care conține în compoziția chimică și câțiva stropi de bere. Dragons & Yum Yums se numește, de aici și numele cântecului pentru care au considerat că merită făcut și un video.

//

„Mushroom Cloud”, de Hundred Waters

Sensibilul trio american (remixați, printre alții, de Skrillex) continuă excursiile în art-rock & electro-folk cu acest nou cântec, la puțin timp după albumul Communicating scos toamna trecută. (Poate) Surprinzător scufundată în pian și synth-uri psihedelice, „Mushroom Cloud” e ușor tensionată datorită acelui build-up zgomotos de fundal, dar și a versurilor care par să nu termine povestea: „I know I should tell you, I know that i should reach out, I know we should talk about.”

//

„Glimpse of Love”, de Franz Ferdinand

Scoțienii sunt mai degrabă de nerecunoscut pe noul disc, Always Ascending, scos în februarie și primit cu optimism de către critica muzicală. Noul video pentru „Glimpse of Love”, cântec mixat în studio de Șerban Ghenea (despre care dacă nu știți, aflați acum) e încă o dovadă a faptului că Franz Ferdinand se pot descotorosi de trecutul indie și post-punk, pornind pe un drum new wave care îi poate face iarăși relevanți.

//

„Everything Connected”, de Jon Hopkins

Englezul care a lucrat alături de Brian Eno și Coldplay la albumul Viva la Vida (responsabil, printre altele, cu introul la „Violet Hill”) revine cu album după cinci ani de la Immunity, nominalizat la vremea lui și pentru un Mercury Prize. 4/4 de bază, vibrantă și atât cât trebuie de melancolică (a se citi trance) datorită synth-ului rece & suav, acest prim single de pe proaspătul Singularity, care iese pe 4 mai, e disponibil și în varianta completă care durează 10 minute.

//

„Between the Breaths”, de Xiu Xiu & Mitski

Realizat pentru How to Talk to Girls at Parties, noul film al lui John Cameron Mitchell, cu Elle Fanning și Nicole Kidman în rolurile principale, cântecul compus de californienii Xiu Xiu în colaborare cu Mitski Miyawaki e luxuriant, compact & cuceritor, ecou al unor paradigme synthpop mai vechi regăsite la M83 sau Chromatics.

Share This