Andrei de la The Amsterdams & We Singing Colors avea postere cu Nichita Stănescu, s-a îmbătat în parcul de lângă liceu și ar vrea o aplicație care să recunoască ce fredonezi.

Ce-ai face acum, în loc să răspunzi la întrebările astea?
Social Media, un ceai, ceva de mâncare, o omletă ar fi bună. Cu mărar.

Care a fost cel mai periculos lucru pe care l-ai făcut?
Bungee, noaptea. La Sziget.

Cu cine aveai postere în cameră?
Nirvana, Anathema, Type O Negative, Cradle of Filth, Nichita Stănescu.

Ai un tic verbal?
„Nu știu”.

Cum te-ai îmbătat prima dată?
Memoria mă duce până prin clasa a noua, la liceu, în parc, între pini, cu băieții. După care a început să se învârtă parcul cu tot cu noi. Aveam nevoie de curaj la ore.

Cât de scump e prea scump?
Calculez tot timpul în ciorbe. Mă gândesc cam câte ciorbe aș mânca de banii ăia. Am luat zilele trecute cu 15 lei o carte de Emil Brumaru. M-am gândit instant: e cât o ciorbă, e OK. Dacă ceva ajunge să coste cât patru, cinci ciorbe, deja am o problemă cu produsul ăla.

Ce aplicație crezi că lipsește speciei umane?
Una în care să fredonezi piesa care ți-o auzi în cap și nu reușești să știi cine o cântă. Uneori trec zile până îți aduci aminte a cui era una sau alta. E păcat. Deci un Shazam mai sofisticat. Simt că un român o s-o inventeze și pe asta.

Ai putea spune despre tine că eşti un tip curajos?
Mi-e frică de urși, chelneri, polițiști, galeriști, contabili, medici, tu ce zici?

Trei lucruri pe care ar trebui să știe să le facă orice bărbat.
Să-l citească din când în când pe Emil Brumaru, mâncare și tăcere.

Ai dansat vreodată pe „Despacito”?
Da. Nu mai știu sigur dacă era în Control sau…

Dă-mi o melodie care intră-n categoria „guilty pleasure”.
Doar una? „Girl you know it’s true”, a lui Milli Vanilli.

Primii trei artiști favoriți.
Noel, Liam, Billy Corgan.

La ce te gândeşti noaptea-n pat, înainte să adormi?
„Deci mâine tre’ să-l sun pe ăla să-i cer editabilul, să nu uit să trimit mail cu riderul tehnic, să-l contactez pe ăla cu festivalul… a rămas că-i confirm azi, dar chiar, de ce nu cântam și dincolo… zzzzzzzz….

Share This