Lidia, de la Cuibul, despre cel mai periculos lucru pe care l-a făcut, ticuri verbale sau trei lucruri pe care trebuie să știe să le facă orice femeie.

Ce-ai face acum, în loc să răspunzi la întrebările astea?
Aș dormi. E ora 1:56.

Care a fost cel mai periculos lucru pe care l-ai făcut?
La începutul anilor ’90, perioada anilor de tranziție, dezordinea din țară străbătea chiar și porțile grădinițelor. În colțurile pavilioanelor de joc destinate copiilor dormeau dimineața narcomani, în curte erau aruncate seringi, pete roșii pe cărărușe. Acu’, imaginează-ți cum eram noi, copiii de 4-5 ani, duși de educatori (cu miopii grave, se pare) să facem sportul de dimineață în preajma acelor pavilioane nenorocite.

Cu cine aveai postere în cameră?
Aveam afișe din spectacolele de teatru în care jucau buneii și străbuneii. Și, ăăă… icoane.

Ai un tic verbal?
Am un tic diacritic, mai degrabă. Unele mesaje mai impulsive le scriu pe repede înainte, fără ăî-uri (se nimeresc a fi și cele mai lungi mesaje), după care dau de un cuvânt gen „față” care, dac-ar fi „fata”, ar crea nonsensul cel mare – și mă apuc de editat fiecare cuvințel cu răbdare, încet, ținând de gât impulsivitatea aia inițială.

Cum te-ai îmbătat prima dată?
Nu mai știu. Dar țin minte când nu mi-a fost bine prima dată. Tot atunci am învățat că nu e OK să amesteci licori dacă nu știi cum. Se întâmpla în anul al doilea de facultate, cu ocazia Anului Nou Chinezesc.

Cât de scump e prea scump?
Când plătești cu sănătate.

Ce aplicație crezi că lipsește speciei umane?
Un joc în care tu ești personajul și ți se oferă scenarii alternative pentru ziua care a trecut.

Ai putea spune despre tine că eşti o femeie curajoasă?
Acolo unde nu e stupid să fiu, da.

Trei lucruri pe care ar trebui să știe să le facă orice femeie.
Să picteze în culori, pentru că 50 Shades of Grey e cel puțin monoton. Tehnici de autoapărare care ajută în situații în care atacă reprezentanții Avon/Oriflame. Cum să prevină cancerul de sân.

Ai dansat vreodată pe „Despacito”?
Încă nu.

Dă-mi o melodie care intră-n categoria „guilty pleasure”.
„Work It”, de la Missy Elliott.

Primii trei artiști favoriți.
La moment? Dave Matthews Band, Lianne La Havas, John Mayer.

La ce te gândeşti noaptea-n pat, înainte să adormi?
Dacă am scos lentilele de pe ochi.

//

Cuibul cântă la noi Joi, 1 Noiembrie, alături de Soul Serenade, într-un nou concert din seria BT Live. Mai multe detalii pe pagina de Facebook.
Fotografie de Orban Eszter @ Street Food Festival Romania

Share This