Diana Moraru, aka Marú, despre cât de scump e prea scump, cea mai „vinovată” plăcere sau la ce se gândește noaptea în pat.

Ce-ai face acum, în loc să răspunzi la întrebările astea?
Aș dormi.

Care a fost cel mai periculos lucru pe care l-ai făcut?
Am încercat să ies ilegal din țară. Aveam 16 ani și nu știam că-mi trebuie împuternicire de la părinți.

Cu cine aveai postere în cameră?
Sincer, sincer de tot, n-am avut niciodată un poster în cameră.

Ai un tic verbal?
„Știi ce zic?”

Cum te-ai îmbătat prima dată?
Ascultam Direcția 5 împreună cu o prietenă și ne-am întristat… Am deschis o sticlă cu vin roșu.

Cât de scump e prea scump?
Prea scump e timpul pe care-l pierzi cu cine nu trebuie.

Ce te dezamăgește în ultima vreme?
Faptul că e din ce în ce mai întuneric afară când mă trezesc dimineața la 7.

Ce aplicație crezi că lipsește speciei umane?
Eu îmi doresc să trăiesc până când mă voi putea teleporta. Cu o aplicație, desigur.

Ai putea spune despre tine că eşti o femeie curajoasă?
Dacă mă ține cine trebuie de mână, da, sunt curajoasă.

Trei lucruri pe care ar trebui să știe să le facă orice femeie.
Mâncare, masaj și muzică.

Care e cea mai „vinovată plăcere” a ta?
Moelleux au Chocolat.

Cea mai mare frică?
Dispariția lui Moș Crăciun.

Primii trei artiști favoriți.
E greu de tot să fac un clasament. Dar îți dau un top 3 al ultimei săptămâni: John Pizarrelli, Daniel Jobim & João Gilberto. Toamna asta e de vină.

Care e cel mai de preț lucru pe care-l ai?
La famiglia.

La ce te gândeşti noaptea-n pat, înainte să adormi?
Damn it, trebuia să bag rufele în mașina de spălat, să fie gata să le întind când mă trezesc. Eh, lasă că le bag mâine.”

//

Marú ajunge la noi Marți, 22 Octombrie, când lansează primul ei album.
RSVP

Subscribe To Control Newsletter

Join our mailing list to receive the latest news from Control and be the first to find about our new events,

You have successfully subscribed to Control Newsletter

Share This