Vlad de la Orkid, despre posterele copilăriei & adolescenței, plăceri vinovate sau trei lucruri pe care trebuie să știe să le facă orice bărbat.

Ce-ai face acum, în loc să răspunzi la întrebările astea?

Aș fi în camera cealaltă, cu o chitară în mână.

Care a fost cel mai periculos lucru pe care l-ai făcut?

Prin 2006 sau 2007 făceam o emisiune despre sporturi extreme, timp în care am încercat câte puțin din majoritatea celor disponibile în zona noastră climatică. În plus, schiez de vreo 18 ani, la un moment dat din ce în ce mai extrem, chestie care s-a terminat cu un accident destul de nasol și un humerus făcut bucăți.

Am făcut și fac numeroase alte lucruri care pot fi considerate periculoase (inclusiv mersul zilnic cu bicicleta prin București, care este fără îndoială sport extrem), dar o dată cu vârsta le fac din ce în ce mai cu cap, mai prudent, ceea ce cred că e absolut firesc.

Cu cine aveai postere în cameră?

Când eram adolescent, doar cu Nirvana. Apoi a murit Cobain, Nirvana a devenit formația preferată a tuturor, iar eu fiind un mic snob m-am îndepărtat treptat de asta. Doar cât a ținut hype-ul, la sfârșitul anilor ’90 eram din nou fan.

Cel mai longeviv poster la mine în cameră a fost unul cu Michael Jordan, în unul dintre zborurile lui perfecte, peste toată apărarea. Și azi îmi pare rău că s-a distrus. Acum mai am doar un poster cu Beatles, care mi se pare perfect. Însă vinilurile țin acum locul posterelor și e mișto că le pot schimba constant pe cele câteva din primul rând.

Ai un tic verbal?

Cam foarte multe, iar cele mai multe dintre ele nu pot fi enumerate aici.

Cum te-ai îmbătat prima dată?

Cu șampanie ieftină, pe un balcon din Craiova, în timp ce fata de care am fost îndrăgostit cam toată adolescența și post-adolescența mea se combina cu un tip care îmi era a priori antipatic, la același chef.

Cât de scump e prea scump?

De când am trupa asta și toți banii se duc acolo, totul e prea scump.

Ce aplicație crezi că lipsește speciei umane?

Una care să distrugă toate gadgeturile, iremediabil. OK, poate sună extrem. Una care să limiteze accesul la gadgeturile cu care o „arzi” online, la maxim treizeci de minute pe zi. A, stai, asta chiar există, dar nu o folosește nimeni.

Ai putea spune despre tine că eşti un tip curajos?

În anumite privințe cred că sunt complet dement și fără limite. În altele, atât de prudent, încât și mie îmi par tâmp. Deci, nu știu, probabil că nu.

Trei lucruri pe care ar trebui să știe să le facă orice bărbat.

Să se poarte OK cu toți oamenii. Să fie politicos. Să fie corect. Cele mai importante și cele mai grele skill-uri.

Ai dansat vreodată pe „Despacito”?

Nu am avut ocazia, din păcate. Însă, prin primăvară, când mă întorceam cu băieții de la un concert din Timișoara, am ascultat și eu prima oară piesa asta. Cred că avea deja vreo patru miliarde de vizualizări sau așa ceva.

Apoi a început o lungă discuție despre motivele – muzicale, de marketing, de internețocării, de gagici, de dans, de concept de produs și concept de promovare etc. – pentru care e ce e piesa asta. Eu nu am înțeles nimic, nici măcar ce am zis eu. Altfel, piesa e mișto, la fel și dansul și tot. Dacă o nimeresc la un party, voi încerca să te anunț. (Râde)

Dă-mi o melodie care intră-n categoria „guilty pleasure”.

Nu le-aș numi așa, pentru că nu mi se par deloc vinovate. Dar înțeleg conceptul, drept pentru care ar putea să se înscrie în categoria asta „Weekend” al Deliei cu Motanii, care îmi place de mor, și două mai vechi pe care le-aș asculta pe repeat: „De-ai fi tu salcie la mal” al Mihaelei Mihai, care e făcătură după „Que vuole questa musica stasera” al lui Peppino Gagliardi, dar mă rup amândouă.

Primii trei artiști favoriți.

Nick Cave, Robert Smith, Bob Dylan.

La ce te gândeşti noaptea-n pat, înainte să adormi?

La tot ce aș fi putut să fac mai bine în ziua aia și în celelalte. Și, în egală măsură, la bucățele de muzică și de poveste, pe care le pun cap la cap sau le transform sau pur și simplu apar atunci. Ca să nu mă mai gândesc la lucrurile pe care aș fi putut să le fac mai bine. Sau măcar mai puțin rău.

//

Orkid cântă la noi Miercuri, 21 Noiembrie, alături de Blanc. Mai multe detalii pe pagina de Facebook.

Share This