Revigorant, nuanțat și explorator, numele albumului din 2015 al trupei din Boston poate fi o metaforă post-2000 a genului: Dust and Disquiet.

Al patrulea disc al băieților care cântă încă din 2007 și au prins poate cea mai grea perioadă pentru post-rock, când o parte din critici și ascultători deopotrivă aruncau vorbe grele despre sfârșitul unei epoci la fel cum se aruncă fumigene în prelungirile meciurilor când echipa favorită nu a avut o zi prea inspirată, e dovada că lucrurile nu sunt atât de simple în muzică. Caruselul e de neoprit.

Caspian au copt, iar Dust and Disquiet e incontestabil. Cu o sprânceană ridicată (și) către trecutul glorios indie rock, nostalgic și emotiv, dar deseori copleșitor în pâinea cea de toate zilele: texturi post-rock și post-metal de data asta mult mai mature și mai bogate în plăceri, reverb generos, tonuri variate, tempouri imberbe, imprevizibile. Dacă momentele de reverie pot fi suspectate uneori de apatie, exploziile sunt imense, penetrante (vezi „Arcs of Command” sau „Darkfield”) – crescendoul e deja meșteșug în cazul acestei trupe.

O călătorie vastă și aproape o declarație de război din dragoste genului, Caspian adunând la un loc atât folk, cât și ambient sau dream pop (Sigur Ros e una dintre referințele evidente și în același timp surprinzătoare), nou descoperita versatilitate a americanilor e de neratat.

//

Caspian cântă la noi joi, 3 mai. Mai multe detalii pe pagina de Facebook.

Share This