om la luna dans Control

om la lună – ‘Dans’

om la lună – ‘Dans’

“Azi n-ați cântat ,Luna’! Ah, am venit special pentru ,Descusută’! Vrem ,Postumul stâng’! Am venit de la Cluj special să aud ‚Spre înălțime’ și n-ați cântat-o!
Știm că e supărător să nu auzi cântecul preferat. Ca ascultători de muzică și fani devotați, și noi așteptăm cu sufletul la gură la concertele preferaților noștri să auzim cântecul ăla. Cel care înseamnă așa de mult pentru fiecare dintre noi. Pe de altă parte ne bucură enorm că am ajuns să fim nevoiți să alegem la fiecare concert dintre cele treizeci de cântece pe care le avem. Și să ne fie teribil de greu de fiecare dată să lăsăm pe dinafară unele sau altele dintre cântece. Să negociem playlisturi, să se bosumfle cel dintre noi al cărui preferat de moment rămâne pe dinafară acum. Dar asta înseamnă că toate cântecele sunt bune, că sunt relevante și valoroase și iubite. Și de noi și de voi. Iar gândul ăsta ne face foarte fericiți.
La final de martie, la noi acasă, în Control Club, locul unde a început povestea om la lună, vom face un concert complet. Vom cânta, trei zile la rând, toate cântecele noastre de până acum. Vom avea câte o zi dedicată unui album, dar vom cânta de fiecare dată și cele mai iubite cântece de pe celelalte două. Un fel de “the best of so far”, plus rarități și reinterpretări.
Vom face această serie de concerte cu ocazia lansării celor trei viniluri om la lună, cu gândul la ce a fost până acum și cu bucurie și încredere pentru ce va urma.
Haideți cu noi să sărbătorim cinci ani de om la lună, în trei zile de concerte diferite ca niciodată, dar toate intense și pline de emoție, așa ca de fiecare dată.
Avem bilete individuale pentru fiecare zi în parte dar și varianta de bilet-abonament (în număr limitat de 150 bilete) pentru toate cele trei zile, la un preț special.
om la lună lansează pe vinil cele trei albume de studio și pornește în cel mai mare turneu național din istoria trupei. om la lună | Totul pe vinil.
Trei luni și peste 20 de concerte, în care trupa aduce în fața publicului cântecele cunoscute și deja iubite, într-un show cu multă energie și emoție. Turneul începe pe 3 martie și parcurge toată țara, încheindu-se pe 21 mai.”

În 2020, în perioada de lockdown, trupa a compus EP-ul ‚Dans’, pe care l-a lansat în vara aceluiași an, pornind apoi în primul turneu din istoria sa, descoperind oameni și locuri noi și devenind în scurt timp foarte iubită pentru mesajul autentic și încărcat de vulnerabilitate și pentru sinceritatea fiecărei apariții.