
Corivat
CORIVAT este un duo alcătuit din Yvat și EL Cuervo Magnetico.
Artist experimental, Yvat se remarcă încă din 2000 ca sound designer pentru prestigioasele bănci de sunet Ueberschall Sample Service (Germania) și PowerFX (Suedia). Primul album Yvat – Concert for Violin, apare la labelul englez Experimental Seafood Recordings, atragând atenția BBC Radio 3 și a reputatului John Peel, care îl și difuzează. Dincolo de munca de studio, Yvat este un artist de live performance cu o experiență de sute de concerte în cadrul festivalurilor internaționale de gen.
El Cuervo Magnetico este un “ghost producer” de muzică din Mexic. Născut din tată român și mamă mexicancă, a venit în București acum 2 ani, îndrăgostit fiind de o româncă pe care a cunoscut-o în Ciudad de Mexico. S-a întâlnit cu Yvat acum 2 ani la un eveniment în București și s-au decis să colaboreze. Așa s-a născut proiectul CORIVAT. Masca pe care o poartă Cuervo este un tribut pentru Rey Misterio, un celebru “luchador” (wrestler/luptator) mexican, al cărui fan a fost de mic copil.
Videoclipul pentru “Rai” a apărut după ce piesa, intrată în heavy rotation toamna trecută pe Radio Tananana, a stârnit adevărate revolte în rândul ascultătorilor. Oamenii nu știau unde pot găsi piesa online și, drept urmare, i-au asaltat pe cei de la Tananana si pe membrii trupei cu mesaje în care cereau lămuriri.
“Rai” este primul videoclip în limba română al celor de la Corivat. Precedentul clip – “Insomniac”, în limba engleză – a luat pe sus lumea festivalurilor de film, câștigând o mulțime de premii în toată lumea pentru “Best Music Video”, și nu numai. Deși au apărut de curând în muzica românească, “Corivat” sunt deja o prezență controversată. Ambele videoclipuri au stârnit multe discuții, având o estetică și simbolistică greu de digerat pentru puritani, iar “Insomniac” a fost acceptat pe YouTube doar după ce a fost etichetat cu “restricție de vârstă” .
Bilete (25 RON): https://eventbook.ro/music/bilete-corivat-live-control
///////////////
Concertul se va desfășura respectând toate regulile în vigoare, limitând participarea publicului la 70% din capacitatea clubului.
Evenimentul se va organiza urmand toate prevederile legale aflate in vigoare la data desfasurarii lui.
Pe masura ce aceste prevederi vor fi anuntate de autoritati, le vom transmite tuturor participantilor.
Accesul se va face EXCLUSIV pentru PERSOANELE VACCINATE cu ambele doze și care au împlinit 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare sau care prezintă dovada unui TEST RT-PCR NEGATIV efectuat în urmă cu maxim 72 ore sau TEST ANTIGEN RAPID efectuat în urmă cu maxim 24 de ore sau pentru persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a și a 90-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV2, fapt dovedit prin documente medicale (test RT-PCR pozitiv la data diagnosticului, bilet de externare, test care să dovedească prezența anticorpilor efectuat cu maxim 14 zile anterior evenimentului).
Accesul copiilor cu vârsta până în 11 ani inclusiv este gratuit și nu este necesară dovada unui TEST RT-PCR NEGATIV sau TEST ANTIGEN RAPID NEGATIV pentru ei.
Suntem obligați să verificăm aceste documente la acces.