Mathias Eick Control Club

Mathias Eick Quintet (NO)

Grupul norvegian Mathias Eick Quintet concertează în premieră în București pe 14 octombrie, la Control Club unde vor deschide sezonul V Jazz Nouveau.

Mathias Eick este unul dintre cei mai apreciați trompetiști din noul val de instrumentiști europeni, palmaresul său fiind deja impresionant. În 2007 a câștigat prestigiosul premiu International Jazz Talent acordat de Jazz Festivals Organization din New York, iar în 2009 o bursă Statoil, cea mai râvnită din Norvegia. Inspirat muzical de Miles Davis, Chet Baker sau Enrico Rava, Mathias Eick (n.1979) este membru în Orchestra de Jazz din Trondheim.

Multi instrumentist, Mathias Eick cântă la trompetă, contrabas, vibrafon, pian, și chitară, semnătura sa sonoră fiind prezentă pe nu mai puțin de o sută de înregistrări.

Lista muzicienilor și trupelor cu care a colaborat este cel puțin spectaculoasă prin diversitatea genurilor și greutatea numelor: de la Chick Corea și Pat Metheny la Manu Katche și Youn Sun Nah, de la Lars Danielsson și Jaga Jazzist (împreună cu care a scos cinci discuri) la Ulver (Shadows of The Sun), Arcturus, Motorpsycho și The Gathering.

La Jazz Nouveau, grupul Mathias Eick Quintet își va promova cel mai recent album, Ravensburg, editat în 2018 de cunoscutul label german ECM Records.

Dedicat rădăcinilor familiei sale din Germania, Ravensburg este o evocare a celor mai profunde legături pe care le stabilim pe parcursul vieții cu oamenii din jurul nostru.

Concertul este programat la ora 20’00. Accesul publicului se face de la ora 19’30.

Biletele costă 50 de lei și se pot cumpăra online pe www.iabilet.ro și pe www.eventbook.ro

Date

Oct 14 2019
Expired!

Time

20:00 - 22:00

Cost

50 RON

More Info

FACEBOOK EVENT
Category
FACEBOOK EVENT

Submit a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.