Trupa alternativă Klangstof, al cărei nume e un combo olandezo-norvegian între cuvintele „ecou” și „praf”, a fost pus la cale de Koen van de Wardt. Discul lor de debut, Close Eyes To Exit, e de fapt înregistrat și produs doar de el, pentru ca apoi să fie cântat live în formulă de cvartet. O dată cu aceste prime compoziții s-a cristalizat și sunetul trupei: synth-pop, post-rock și electronic. De atunci, trupa a crescut exponențial și e unul dintre cele mai promițătoare exporturi europene în Statele Unite și nu numai, fiind prima trupă olandeză care a cântat la festivalurile Coachella sau Bonnaroo și a fost în turneu cu Miike Snow, Jagwar Ma, Local Natives și chiar veteranii The Flaming Lips.

Am povestit cu Koen, despre EP-ul Everest, care a contribuit la creșterea dinamicii trupei, despre noul lor album, The Noise You Make Is Silent, despre câștigarea premiului Edison pentru „Cea mai bună trupă alternativă” din 2017, dar și despre energia din concertele live, coverurile lor, ilustrația pentru discuri și superbele lor videoclipuri.

Care e diferența dintre Norvegia și Olanda?

Eu am crescut în Olanda și m-am mutat cu un părinte în Norvegia pe când aveam 13 ani. Pentru cineva obișnuit cu mediul urban, Norvegia a fost cel mai mare șoc din lume la acea vreme. Chiar dacă întotdeauna m-am simțit ca acasă acolo, m-am gândit că doar dacă mă mut înapoi în Amsterdam îmi pot face o trupă. Mai ales că trebuie să cântăm în toată Europa mai tot timpul, iar Amsterdam e un super hub pentru muzicieni.

Tocmai ați lansat al doilea album, The Noise You Make Is Silent, la care ați lucrat doi ani. Care a fost procesul și cum funcționează cântecele live?

A fost un proces foarte lung, care cred că s-a întins pe mai mult de trei ani. Încep întotdeauna un proiect cu multă energie și emoție și cu cât durează mai mult, cu atât obțin mai mult. Prin urmare, am avut destul de multe momente pe la jumătatea procesului în care pur și simplu nu mai puteam conecta punctele și lucrurile nu au funcționat așa cum ne-am dorit.

Obținerea acordului casei de discuri pentru ceea ce făceam și experimentam a fost cu siguranță cel mai greu moment. Am vrut să facem cel mai nebun album al nostru și, din perspectiva afacerilor, ăsta nu este niciodată cel mai deștept lucru. (Râde) În cele din urmă, am mers mai departe și am creat albumul pe care am vrut să-l realizăm și îmi amintesc sentimentul când am primit primele viniluri acasă. Cu toții eram atât de mândri și fericiți, că în ​​cele din urmă s-au legat lucrurile.

Ceea ce ne place să facem cel mai mult, la final, e să interpretăm aceste melodii live. Întotdeauna poți merge mai departe atunci când ești pe scenă și ne place să trecem de la un intro minimalist la acea explozie finală. Această dinamică e ceva ce poți face cu adevărat doar live.

Ce ne poți povesti despre videoclipul pentru „Death09”, noul vostru single?

Am avut un buget foarte mic disponibil, așa că, cu două zile înainte de lansare, am decis să agăț o vestă de mine și să-i atașăm o cameră foto. Am ieșit în cartierul meu din Amsterdam și am început să alergăm și să cântăm cântecul, până când a apărut poliția…

Ne place de asemenea videoclipul texturat pentru „Blank Page”. Cum a fost acea experiență?

E o piesă care trebuie să se simtă precum o buclă nesfârșită. Prima versiune avea aproape șapte minute și am vrut să surprindem aceeași vibrație din videoclip. Așa că am încercat să înregistrăm lucruri aleatorii, iar tempoul melodiei l-am sincronizat cu luminile, să creeze atmosferă, astfel încât să te simți cu adevărat „într-o buclă”.

Dar despre „Hostage”, cel mai popular videoclip al vostru, ce-mi poți spune?

Am simțit că era piesa care reprezenta cel mai bine albumul Close Eyes to Exit. Dacă aș vrea ca oamenii să știe cum sună Klangstof, le-aș arăta această melodie. Chiar dacă știam că nu este un „hit” sigur, am simțit și ne-am dorit ca oamenii să știe mai întâi acea piesă, dacă ar fi interesați să albumul de pe care face parte. Pentru videoclip m-am reconectat cu un bun prieten, Menno Fokma, care a regizat și „We Are Your Receiver”. El a vrut să facă un videoclip despre cineva care luptă cu sindromul PTSD. Într-un fel, este foarte aproape de ceea ce descria melodia.

Cine face ilustrațiile care completează așa de bine muzica voastră? Creditul pe Discogs este către Jenna Arts, dar văd că uneori sunt stiluri diferite.

Da, la Jenna am apelat întotdeauna pentru ilustrații. Ea a venit cu toată arta Klangstof și o face atât de bine, încât am lucrat cu ea de fiecare dată când am lansat ceva. Pentru EP am încercat să experimentăm cu diferiți artiști, pentru a vedea ce suprize primim. Dar sper că Jenna va face arta pentru următoarele noastre single-uri.

Sunteți colecționari de viniluri, cu ce vă lăudați din colecție?

Unii dintre noi suntem. Ne place să folosim înregistrări vechi și să le samplăm. Așadar, în loc să cumpărăm muzică nouă, ne place să mergem la un magazin local și să cumpărăm 20 de viniluri, în căutarea acelui sunet perfect de tobă.

În 2017 ați câștigat Edison Best Alternative Award. Crezi că genul acesta de competiții pun presiune pe artiști sau sunt o platformă pentru trupele indie să treacă la următorul nivel?

Pentru noi a fost un moment de mândrie. Să câștigi un Edison în Olanda e o mare reușită, iar faptul că am primit acest premiu ne-a ajutat să mergem în direcția în care ne doream. N-am simțit niciun fel de presiune, am încredere că făceam și facem în continuare ceva epic.

Care sunt cele mai bune amintiri din viața de turneu? Ați fost la drum cu trupe unice, precum Local Natives, Flaming Lips, Miike Snow și Jagwar Ma. Care dintre ei este mai petrecăreț?

Sincer, toți sunt! Dar nu îl voi uita niciodată pe Wayne Coyne de la Flaming Lips cum stătea în fiecare noapte lângă scenă când cântam piesa „Sleaze”, favorita lui se pare. După câteva show-uri a venit la mine într-o seară să îmi arate că o cumpărase de pe iTunes, să o asculte mai des. Genul ăsta de momente în turneu sunt de neprețuit. Dar, da, dintre toate trupele, The Flaming Lips câștigă oricând, detașat, premiul Cea Mai Petrecăreață Trupă. (Râde)

E vreo diferență între concertele voastre din Europa și cele din State?

Nu știu cum e pentru alții, dar pentru noi nu e nicio diferență. În mod clar sunt locuri speciale, pe care nu le găsești în Europa față de State și vice-versa, dar reacția oamenilor e întotdeauna aceeași. Suntem cu toții oamenii, nu?

În filmarea de la Coachella, unde cântați „Amansworld”, pare că vă distrați foarte tare…

Da, chiar a fost foarte distractiv! Cu toții am fost impresionați de cât de mulți oameni au venit la show-ul nostru din acea zi. Când mă uit la video îmi amintesc cât de entuziasmați eram, momentele alea sunt cele mai faine. Dar experiența festivalului a fost copleșitoare, backstage-ul era imaculat și organizarea perfectă. Iar faptul că i-am văzut pe Radiohead două săptămâni la rând a fost cea mai tare chestie!

//

Klangstof ajung la noi Sâmbătă, 21 Martie.
RSVP + Bilete

Fotografii de Bibian Bingen.

Subscribe To Control Newsletter

Join our mailing list to receive the latest news from Control and be the first to find about our new events,

You have successfully subscribed to Control Newsletter

Share This