Molchat Doma, adică „Tăcuți în casă”, sunt o trupă de post-punk, synthpop și new-wave revival din Minsk, Belarus. Din 2017, trioul e format din solistul vocal Egor Shkutko, care cântă în limba maternă, Roman Komogortsev la chitară, sintetizatoare și drum machine, și Pavel Kozlov la bass electric și sintetizatoare, care și ei, la rândul lor, au notațiile muzicale în chirilică.

Chiar dacă majoritatea criticilor aruncă în cei trei cu referințe precum Joy Division, New Order, The Cure sau Depeche Mode, Molchat Doma au un sunet personal, obsedant și alert-alarmant. Dintre cele două albume pe care le au la activ, al doilea LP, Этажи (Etazhi – „Podele”) a fost lansat în 2018 la casa de discuri berlineză Detriti Records. Davide Lace, șeful casei de discuri, a decoperit majoritatea trupelor de post-punk modern, EDM/EBM și muzică experimentală prin platforma similară Facebook-ului din Rusia, VKontakte. Molchat Doma au devenit virali anul trecut și vinilul cu albumul verde a fost relansat de șase ori, datorită numeroaselor cereri, și are două milioane de vizualizări pe Youtube.

Am stat la povești cu băieții despre arhitectură, new wave, Tarkovsky, videoclipuri muzicale și casete audio. Nu în ultimul rând, despre surpriza noii case de discuri, Sacred Bones din SUA, și turneul cu Chrysta Bell.

Hai să povestim despre legătura voastră specială cu arhitectura? Ați studiat-o sau scrieți cântece inspirați de ea?

Ei bine, avem membri ai trupei care au studiat arhitectura, pentru că au terminat Facultatea de Construcții Civile și au lucrat în construcții. După cum se poate vedea și auzi, muzica noastră are o atmosferă întunecată, iar arhitectura brutalistă, din punct de vedere vizual, e o completare excelentă. Simțim că are ceva magic și misterios, ceva serios și abstract.

Criticii aruncă mereu nume și vă compară cu The Cure, Depeche Mode, Joy Division și New Order. Dacă vi s-ar solicita să contribuiți la o compilație de interpretări după aceste trupe, ce melodii ați alege să reinterpretați?

O întrebare cu adevărat complicată, haha. Drintre toate trupele, ne place sunetul albumului Seventeen Seconds al celor de la The Cure, dar în același timp ne place cum sună și Black Celebration, de la Depeche Mode. A face o singură alegere ne este imposibil. Mai degrabă, ar putea fi o simbioză a întregului curent new wave din anii ’80, cu coperta albumului Mezzanine al trupei Massive Attack, haha.

Cum a început colaborarea voastră cu producătorii video de la Blood Doves?

Blood Doves ne-au scris pe Instagram, pentru că voiau să facă un fan made video pentru una dintre piesele noastre. Ni s-a părut o idee grozavă. La început, au avut de la noi toată libertatea artistică. Dar, până la urmă, am făcut un ping pong de idei și le-am sugerat schimbări înainte de a lansa videoclipurile.

Ce înseamnă pentru voi casetele audio? Aveți amintiri frumoase din copilărie cu acest format?

Casetele sunt un atribut important al trecutului nostru. În toată copilăria ascultam muzică doar pe casetă, mai ales pentru că părinții noștri le ascultau obsesiv. Prin urmare, fiecare dintre noi avea în casă un casetofon și o grămadă de casete. Ele și-au lăsat o mare amprentă asupra activității noastre, în special zgomotul de fond, ne place foarte mult cum ne clatină și răscolește. Iar recent am făcut un mixtape cu piesele noastre preferate pentru Sacred Bones Records și va fi lansat în acest format pe casetă. S-au întâmplat multe lucruri mișto în ultima perioadă, inclusiv un turneu nord-american cu Chrysta Bell.

Voi cum ascultați acum muzică, digital sau analog?

Ne plac toate formatele. Colecționăm viniluri și ascultăm discuri când suntem acasă. Ne place foarte mult calitatea sunetului și nu în ultimul rând designul lor. Sunt obiecte de artă muzicale. Ador acele versiuni LP în care există ilustrații și diferite afișe în interiorul lor. Despre Spotify, acest serviciu nu este disponibil în țara noastră, dar folosim altele, de exemplu ascultăm muzică pe Yandex, Apple Music și mult Bandcamp. Acest lucru e convenabil și pentru că putem conecta dispozitivul, necondiționat, în mașină și putem asculta muzică în timp ce călătorim sau în avion.

Este mai distractiv să cânți în Europa de Est decât în ​Vvest?

Cel mai mult ne place în Vest, desigur, pentru că există mai mult interes pentru muzica noastră acolo, iar publicul revine mereu cu feedback de calitate. De fapt, abia acum câștigăm atenția publicului Est-European, nu suntem o trupă foarte populară în partea asta. E interesant că situația s-a schimbat foarte mult în ultimul an și sperăm că va fi aceeași reacție și emoție ca și din partea ascultătorilor occidentali.

Dar ce se întâmplă cu mass-media occidentală? De ce vă ignoră?

Este doar o chestiune de timp, haha.

Există vreun loc ciudat în care vă place să cântați?

Ne place să cântăm în lift…

Când vine vorba despre cinematografie, ce filme clasice rusești pot funcționa ca fundal video pentru muzica voastră?

Nu suntem mari pasionați de filme și, sinceri să fim, nu prea înțelegem cinematografia. Dar Tarkovsky ar fi ideal pentru muzica noastră, deși există o mulțime de alte filme, inclusiv cele sovietice, unde muzica noastră s-ar potrivi perfect. Filmul sovietic Courier, spre exemplu, poate reprezintă un fel de art house, dar nu ne punem prea multe întrebări despre asta.

//

Molchat Doma ajung la noi Marți, 11 Februarie.
RSVP / Bilete

Subscribe To Control Newsletter

Join our mailing list to receive the latest news from Control and be the first to find about our new events,

You have successfully subscribed to Control Newsletter

Share This