Cu al ei goth expansiv, industrial și foarte aproape de synth-pop, Zola Jesus e una dintre vocile importante ale naturalismului milenial.

Jonglând cu referințe ideologice și estetice – pe care cei mai puriști dintre noi le-ar considera superficiale – de la Émile Zola sau Friedrich Nietzsche la Beyonce sau Kanye West, Nicole Hummel aka Nika Roza Danilova aka Zola Jesus e una dintre artistele reprezentative ale versatilității milenialilor (alături de Grimes sau Perfume Genius). De altfel, în coordonatele ei, muzica pop e în același timp o industrie tot mai dezumanizată, dar și un teren de cucerit, spunând de mai multe ori că își dorește să ajungă la cât mai multă lume și în așa-zisele topuri.

Nicole (își spune Nika Roza Danilova deoarce părinții ei au origini rusești și germanice) a copilărit în Merrill, orășel de aproape 10.000 de locuitori din zona rurală a statului Wisconsin, casa părinților fiind în apropierea pădurii.

„Sometimes I would experience freedom from going out into the forest. I felt like no one could hear me. I could sing as loud as I wanted. I could scream. And sometimes I would feel a sense of vulnerability, like my safety was at risk, because there were bears out there. It’s a weird contrast, like you’re a part of nature, but nature’s against you, because you’re a human. We haven’t adapted with nature in a long time – we just conquered it, or found ways to live outside of it.ˮ (via Pitchfork)

Pădurea aceea și casa copilăriei, la care obișnuiește să revină, au urmărit-o toată viața. A ales să termine liceul în trei ani – n-a avut prieteni, preocupările adolescentine i se păreau plictisitoare –, iar pentru al patrulea album, Taiga, scos în 2014 la Mute Records, a petrecut singură aproape un an pe insula Vashon, timp în care a scris sute de cântece. Astfel că Zola Jesus nu e doar un pretext, e un întreg și continuu proiect de căutare a identității, dramatic, uneori vulnerabil, dar întotdeauna detașat și, bineînțeles, rece. Sau, mai pe scurt, goth reintepretat în valuri de synth și raze pop. Iar izolarea e un sentiment poate mai mult decât niciodată prezent în mainstream.

Taiga însă, cu puseurile sale electro-pop, pare că nu a mulțumit-o, iar cu Okovi, album scos anul trecut (al cărui cuvânt din titlu se traduce cu lanțuri sau piedici în mai multe limbi slavice), s-a întors atât la casa de discuri la care a început, cât și acasă, în Wisconsin, unde și-a construit o cabană în pădurea amintită. „Give what I take but it never feels enough, So, I give nothing instead”, cântă pe „Soak” (poate cea mai puternică și în același timp catchy melodie a ei?), un vers autoportret, schizofrenic, (oare?) sarcastic – un cântec despre despre o femeie care preferă sinuciderea în locul crimei. Muzica lui Nicole, deși morbidă și dependentă de izolare, e tocmai despre supraviețuire și viață.

//

Zola Jesus cântă la noi joi, 9 august. Mai multe detalii pe pagina de Facebook.

Share This