Seria de evenimente ODD Night continuă cu artista americană de muzică experimentală Margaret Chardiet, cunoscută sub numele de Pharmakon.

Proiectul Pharmakon a apărut undeva în 2007 la New York, pe vremea când Margaret experimenta cu diferite posibilități de a face muzică și diferite direcții înspre care respectiva muzică ar putea să se ducă. Chardiet a devenit o figură proeminentă pe scena underground experimentală încă de la vârsta de 17 ani.

Debutul discografic sub numele Pharmakon a avut loc în 2009 la label-ul BloodLust!. Câțiva ani mai târziu, a lansat un nou album, numit Abandon, la Sacred Bones Records, în 2013. Pentru cel de-al treilea album, Bestial Burden, Chardiet spunea că principala sursă de inspirație a fost operația ei abruptă, experiență ce a făcut-o să se deconecteze de corp și minte, o idee care s-a răsfrânt (inevitabil) la nivel conceptual și asupra albumului. Al patrulea album Pharmakon, Contact, a fost lansat la Sacred Bones în 2017.

Evoluția tehnologiei îi oferă aproape oricui astăzi posibilitatea să facă muzică. Astfel, devine oarecum la îndemână să faci (chiar și) noise. Dar nu e la fel de ușor să faci un noise bun. Margaret a urmărit cu precădere să spargă acea bulă a hazardului și să își perfecționeze un sound anume, care să o diferențieze pe cât posibil de restul.

De peste 10 ani în centrul atenției presei de specialitate, live-urile Pharmakon readuc în prim plan reminiscențe brutale de punk, combinate cu valuri de noise și muzică experimentală, peste care se adaugă o prezență scenică absolut inedită, un combo perfect ce face ca fiecare show Pharmakon să devină de neratat. De altfel, în cadrul showurilor ei (foarte interactive), audiența joacă adesea un rol foarte important și completează într-o oarecare măsură caracterul inedit al fiecărui performance.

//

Pharmakon ajunge la noi Miercuri, 7 Noiembrie. Line up-ul serii ODD NIGHT #25 este completat de către colectivul Without Appeal (format din Lia Boscu și Will Gresson) și artistul român Bălă (cunoscut pentru colaborările avute cu Fierbințeanu și trupa Fluid).
Fotografie via Flickr.

Share This