În timpul liber sau atunci când nu se ocupă cu ochelari, Claudia cochetează cu muzica, printre alte pasiuni de care nici noi nu știm (tricouri albe și colanți?). Absolventă de Medicină, este mereu cu zâmbetul pe buze și emană o energie pozitivă. Cei care au mai avut ocazia să o prindă în spatele pupitrului de DJ din sala mică a clubului Control pot confirma asta.

Ne place că îi place Cehov, că vrea să trăiască într-o lume în care să fie pace peste tot și că este una din (foarte) puținele fete care, atunci când pune muzică, poate să combine o piesă de la Wally Badarou cu un Phoenix, în cel mai armonios mod.

Să o cunoaștem mai bine pe Claudia.

 

Ce ai ascultat zilele astea?

Spaniolesti, italienesti si Madvillain.

Ce ai citit zilele astea?

Nuvelele lui Cehov.

Unde ți-ar plăcea să locuiești?

Asia, undeva cu acces usor la ocean.

Care este ocupația ta preferată?

Mersul pe bicicleta.

Ce calități apreciezi la un bărbat?

Umorul, curajul, rabdarea.

Dar la o femeie?

Cred ca la fel. Si sa fie feminina.

Care sunt numele tale preferate?

The RZA, The GZA and Ghostface Killah.

Câte persoane încap în liftul tău?

Stau la parter.

Care este motto-ul tău?

Nu am unul.

Care este cea mai valoroasă posesie de-a ta?

Aparatul dentar:)  pe care sper să nu îl mai am pentru multă vreme :). Dar mă îndoiesc.

Ce regreți cel mai mult?

Ca nu am apucat sa am o discutie de adult cu tata.

Care sunt eroii din viața ta?

Nu am eroi, doar amici, prieteni și familie. Practic, am mulți eroi de o zi, de jumătate de an, de un an și câțiva de o viață.

În ce personaj istoric te regăsești cel mai mult?

Habar nu am. Nu am facut genul ăsta de conexiuni.

Dacă ai putea schimba ceva în jurul tău, ce anume ar fi?

Multe. Să existe tratament pentru bolile incurabile. Sau cronice, adică ireversibile. Aș face să fie mai multe piste de biciclete. Aș scoate ‘tz’-ul / ‘sh’-ul din limba română scrisă. Aș face anul sabatic obligatoriu. Psihoterapie subvenționată de stat pentru toată lumea. Mai ales pentru cei bolnavi cu indicație de tratament în sensul ăsta. Aș interzice fumatul în cluburi și baruri. Temele acasă pentru școlari. Aș pune ghivece cu flori la toate balcoanele de blocuri. Aș planta din nou măslini pe plaja din Mamaia. Aș face să fie pace pe pământ. Iubire între oameni. Aș face ziua de lucru de 6 ore. Aș vrea ca oamenii să se ia mai puțin în serios. Să zâmbească mai mult. Aș face ca iernile să fie doar cu soare. I-aș trimite pe Mazăre și Iliescu la închisoare. Și pe Nicușor, desigur. Din astea.

Ce înseamnă pentru tine fericirea?

Să ai prieteni și familie care să îți fie aproape. Plus 2 șoricari și o pisică tigrată gri. Și o casă cu grădină în care să fie neapărat un liliac și un cireș.

Care este cea mai mare realizare a ta de până acum?

Primul gând a fost că am terminat Medicina cu o notă chiar bună. Doar că nu am făcut nimic cu ea și nu știu dacă se mai încadrează așa mult la capitolul ‘realizări’. În rest, sunt o persoană timidă și consider orice lucru pe care îl fac și care mă scoate din zona mea de confort o mare realizare. Ha. Ha.

Ce anume te caracterizează?

Un râs zgomotos și pasiunea pentru tricouri albe și colanți. Nu merg mai profund că nu cred că e locul meu să spun asta.

Unde ești acum?

La muncă.

Ai vreun mentor sau cineva care să te fi inspirat de-a lungul timpului?

M-au inspirat mai multe persoane în diferite momente, tata, surorile și prietenii mei în fiecare zi. Mentori am avut doi, a mai rămas unul cu care vorbesc destul de rar, nu prea mai apucăm, din păcate; dar mă bucur că a rămas alături de mine.

 

*autor: Dragoș Rusu / the-attic.net

Share This