Benzi magnetice refolosite, redescoperite și recontextualizate, înregistrări radio schizofrenice sau sintetizatoare rudimentare sunt instrumentele de bază ale americanului.

De la una dintre cele mai respectabile școli de jazz din State, University of North Texas, unde a ales saxofonul ca instrument de suflet, și o cântare inoportună în deschiderea unui concert David Bowie către o viață modestă, dar vivantă din punct de vedere creativ, în Brooklyn și momentul descoperirii sale de către industria artelor contemporane imediat după căderea turnurilor gemene, Basinski pare că a trăit mai multe vieți deodată.

Deși din public se aruncau cu tot felul de obiecte către The Rockats, trupa care deschidea un concert al lui Bowie cândva în August 1983, solo-ul de saxofon al unui mai degrabă accidental membru în trupa britanică de rockabilly avea să oprească timpul în loc, dar și furia celor care plătiseră bilet pentru starul acelor decade. Basinski reușea chiar să-i înmâneze lui Bowie primul său disc, Shortwave Music, despre care n-a știut vreodată dacă respectivul l-a ascultat. 15 ani mai târziu, Carsten Nicolai, fondatorul casei de discuri germane Raster-Noton, îl lansa pe vinil, în ediție limitată.

Majoritatea discurilor care aveau să vină, însă, au fost scoase la propriul label, 2062, iar al treilea, scos în 2002, The Disintegration Loops, avea să atragă atenția tuturor, de la Pitchfork la The Wire, iar cariera lui Basinski începea, iată, fix două decenii mai târziu.

„I had never even heard of Pitchfork, but one day I was out here in California visiting Jamie in the little house in Venice, and all of a sudden my inbox was just slammed with orders, and boy, did that review make a difference. I was going to the post office twice a day for weeks shipping orders. It eventually got me out of $30,000 worth of debt. And then everything broke open.” (via Pitchfork)

Basinski lucrează de cele mai multe ori cu benzi magnetice, iar uneori cu înregistrări radio și sintetizatoare rudimentare, pe care le decupează, apoi le redă & manipulează în loop (un procedeu tot mai popular, de altfel, în ultimele decenii) până când bucata aia reușește să facă sens pentru el și să-i atingă o coardă sensibilă. Sună simplu? Din multe puncte de vedere, poate chiar e, însă muzica ambientală e de cele mai multe ori simplă. Dar solicitantă, cel puțin în cazul lui Basinski. Mai ales din punct de vedere al timpului pe care-l dedică. Sau, dimpotrivă, al timpului pe care-l câștigă?

Compus în 1982, amintitul Shortwave Music are, pe lângă valoare stilistică, și o importanță simbolică, tratând tocmai recuperarea timpului prin retrăirea aceluiași moment. Sau retrăirea prezentului, de care Basinski a tot spus de-a lungul timpului că e cel mai preocupat: „I have a weird way of living in time. I just try to stay in the eternal present. During concerts, 40 minutes will go by, and it’ll seem like five minutes” (via Pitchfork). Punem la socoteală și contextul artistic al momentului, adică post-modernismul care medita, mai mult sau mai puțin încordat, la consumerism, saturarea media, deconstrucția ideii de familie, dezastre din vina umanității și, bineînțeles, violența exhaustiv prezentă în acea decadă nu doar în muzică, cât mai ales în cinema, literatură și arta contemporană. Asta face din Shortwave Music să aibă miză și emoție până astăzi și probabil și într-un viitor despre care nu putem spune dacă e mai mult sau mai puțin îndepărtat.

Cele mai puternice lucrări ale sale (și momentul zero al carierei, să zicem) rămân cele din seria The Disintegration Loops, în care efectiv a înregistrat benzi magnetice degradându-se până aproape de dispariție/dezintegrare. De asemenea, pentru copertele celor patru discuri sunt folosite câte o captură din videoul cu cele două turnuri World Trade Center fumegând după prăbușire, realizat pe tot parcursul zilei de 11 Septembrie 2001, eveniment întâmplat la puțin timp după ce Basinski a observat, refolosit și, într-o oarecare măsură, salvat benzile furibunde. Iar în cele din urmă, iată, le-a și recontexualizat, oferindu-le astfel un plus de emoție și o încărcătură atemporală pentru nostalgia ce va să vină. Nostalgie cu care Basinski lucrează și astăzi, pentru escapade ambientale, reflexive, anti-informație și anti-consum: „It doesn’t look like I’m doing very much, but it’s a highly concentrated effort. It requires an intense listening, because the tendency when you’re under pressure like that is to try to do too much. You want to look busy when the boss is in the house. You have to fight that tendency, in order to listen.” (via Louisiana Channel)

//

William Basinski ajunge la noi Luni, 29 Octombrie. Mai multe detalii pe pagina de Facebook. / Bilete

Share This