O dată pe an, în micul sat de la poalele munților Rif, unul dintre ultimele triburi sufite costumează un adolescent precum Bou Jeloud (a.k.a. zeul caprelor).

Pe lângă costumul realizat din pielea caprei proaspăt sacrificate, transa ritualului (unul pentru sănătatea și fertilitatea locuitorilor) e asigurată de grupul de muzicieni ai satului, despre a căror muzică tradiția spune că a fost un dar sacru de la Sidi Achmed Sheik, unul dintre primii misionari islamici ajunși în acele locuri în jurul anului 800 î.Hr. Instrumentele de bază? Tobele Tebel și Tarija, rhaita (instrument de suflat similar cu zurna turcească) sau lira, un fel de flaut marocan, în același timp cel mai vechi instrument folosit în Jajouka.

Ajungând în vremuri moderne, artistul britanic Brion Gysin, despre care bunul său prieten William S. Burroughs spunea la un moment dat că este „singurul om pe care l-a respectat vreodată”, deschidea în 1954 la Tangier restaurantul 1001 Nights, împreună cu pictorul și scriitorul Mohamed Hamri (unul dintre puținii marocani din mișcarea Beat), care se ocupa de bucătărie, în timp ce muzicienii din Jajouka aveau să fie „atracția” artistică. 14 ani mai târziu, Gysin îl invită pe Brian Jones, chitaristul și unul dintre fondatorii Rolling Stones, să-i înregistreze pe Master Musicians of Jajouka.

Albumul înregistrat de Jones cu un aparat Uher a fost lansat în 1971 și reeditat în 1995, când pe lista de producători executivi au apărut Philip Glass, Kurt Munkacsi și Rory Johnston. Muzicienii însă se separaseră de ceva vreme în două grupuri, cel condus de Bachir Attar (Master Musicians of Jajouka Led By Bachir Attar) – tatăl său a fost liderul grupului încă de pe vremea când Brian Jones sau Ornette Coleman veneau în vizită până în 1982, când a decedat – și celălalt de vărul său, Ahmed El Attar (Master Musicians of Joujouka) și „păstorit” de Mohammed Hamri. Al doilea e rămas tributar locului și nu vorbește limba engleză, în timp ce Bachir a locuit la New York și a ajuns cu grupul său la Glastonbury sau Roskilde.

Dincolo de această schismă complicată și care nu necesită neapărat situarea în una dintre tabere, muzica din Jajouka compusă în epoca Bachir Attar (adică cea post-1992, începută cu discul Apocalypse Across the Sky) a rămas seducătoare și particulară, dar e și expansivă, hașurând uneori influențele orientale sau electronice (vocoder, sintetizatoare și alte fente digitale) pe care Bachir și le dorea încă din 1982.

Bachir Attar și „meșterii din Jajouka ajung la noi duminică, 27 mai. Mai multe detalii pe pagina de Facebook.

Share This